Întotdeauna am perceput toamna ca pe un sonet medieval, ca pe o îngemănare de pagini galbene şi veştejite de timp, de memorie…ce toamnă ireală!
O toamnă ce se deschide asemenea unei femei, asemenea unei îmbrăţisări, asemenea guri ce încă nu a rostit! O toamnă tăcută ca tablou, o bună povestitoare cu veşminte de ruine…ce vreme goală, potrivită pentru a renaşte!
O toamnă cu drum…treci peste bolovani şi versete, peste pietre cubice, triunghiulare păşind în reverie, într-un vis uitat …într-un vis visat de altcineva mult mai înalt decât tine…
…şi dormi în toamnă, în fruntea unui zeu…
ai văzut, iubite, ce toamnă frumoasă?
Somewhere or other there must surely be
The face not seen, the voice not heard,
The heart that not yet- never yet- ah me!
Made answer to my word. ( Christina Rossetti)
