După ce şi-a deschis fruntea şi s-a cuibărit în ea…Aron s-a trezit într-o Bibliotecă labirintică. Rătăcea printre cărţile pluriversului, lovindu-se de semne hierglifice şi litere… ca într-un vis. Totuşi, o somnolenţă ciudată şi greoie îi acoperea ochii din spate. O somnolenţă asemănătoare adâncului mării. Întrat în frunte îşi amintise plutind de alt vis. Un vis în care reuşise să evadeze dintr-o încăpere întunecoasă asemănătoare interiorului pe o plajă îngustă, plină de nămol. Apa, de culoare verde, nu se putea distinge de noroi şi nici de cer. Totul părea un adânc marin, o burtă imensă. În ciuda eforturilor nenumărate, nu reuşise niciodată să iasă din cameraburtă, din adânculmare.
Acum se trezise în această Bibliotecă unde lumina părea să dea naştere umbrelor care se fixau în cărţi.
B1 şi B2 întrară în Bibliotecă. B1 avea părul de foc, iar ochii păreau două spărturi prin care se întrezărea cerul. B2 nu putea fi privit. Chipul său rotund şi luminos era învăluit în pânze. B1 îl întrebă:
- Ce cărţi citeşti acum?
- Trinosophia şi Muntele Analog, răspunse Aron. Somnolenţa bizară continua să îi înnăbuşe privitul din spate.
B1 zâmbi, după care se retrase împreună cu B2.
În somnolenţa greoaie Aron reuşi să vadă o prezenţă feminină ce părea a fi o zână 
din poveştile pe care le citise în copilărie. Aceasta se apropie de el şi îi spuse:
- Pentru a ajunge la Munte şi a deschide Cartea Întreită va trebui să treci de uraganeletălpi şi de vasele sparte din care curge praf de stele.
Aron privi în zare, dincolo de rafturile cu cărţi, şi văzu porţiuni lungi de apă. În apele învolburate se zăreau nenumărate chipuri umane, fiecare având scrijelit pe frunte un număr. Deaspura, Muntele Analog ocultat de vânturi.
Toate acestea i le spusese zâna, aşezată la o masă rotundă. Pe masa rontundă se afla o astrogramă acoperită de ceaţă galbenă şi un compas. Ridicată deaspura mesei, U măsurând harta astrelor cu compasul. Cu ei la masa se mai afla o zână ce avea o carte în mână. Fiinţa sa părea cufundată în acea carte, iar chipul său o lectură infinită. Zânacarte nu i-a vorbit. I-a mărturisit în grabă doar numele ei, după ce prima zână decisese să comunice numele său, la insistenţele lui Aron.
- Cum vă numiţi, cine sunteţi? întreba Aron, simţind că se afundă tot mai mult în somn.
La început, zânele ezitară.
- Nu înţelegeţi, asta m-ar putea ajuta foarte mult!
T şi C îi dezvăluiră numele. Odată numele dezvăluit, Aron se cufundă de-a binelea în somnolenţa care l-a urmărit permanent din spate. Astfel şi ochiul adormi în uitare.
