Notes

Tags

, , , , , , , , ,

101_1062
I melt in light
Men Texts Humankind Texts
The road Hermeneutics
The testimony of in-between
In-between as a quantum void. In-between is full of possibilities
The soul has no place. Every concept is a place.
I prefer the non-place.
Subjectivity is a non-place.
The subject is a saint, a prophet by his own. He has no need for spiritual schools or masters to teach him. But he expresses himself through schools, science, religion, arts…
Everything is based on relationship. However, the relationship is not everything.
There is no telos in science.
Notes from Athens, Greece, 27 may 2012.

101_1224

Photos and words by Raluca Bădoi

Advertisements

31 de motive pentru care sunt recunoscătoare

Tags

, , ,

SIM_0998

Astăzi este ziua mea de naștere. De cum m-am trezit, cu un soare răcoros și rotund pe  cerul liniștit, care a supreviețuit ploilor din zilele trecute (nu, nu s-a rupt! el, cerul…doar a curs înspre pământ) am simțit nevoia de a mulțumi, de a mă învălui  în vălurile gratitudinii.

1. Sunt recunoscătoare pentru familia mea.

2. Sunt recunoscătoare pentru copaci și pentru inspirație.

3. Sunt recunoascătoare pentru fiecare întâlnire magică pe care am trăit-o.

4. Sunt recunoscătoare pentru poezie.

6. Pentru muzică.

7. Pentru filosofie.

8. Pentru culori.

9. Sunt recunoscătoare lui Gabriel.

10. Sunt recunoscătoare pentru tăcere. Johfra-Bosschart-Pisces

11. Pentru râs.

12. Pentru că visez noapte și zi.

13. Pentru corpul feminin.

14. Pentru Îngerii păzitori.

15. Pentru Ghizi.

16. Pentru Hermes.

17. Pentru hermeneutică.

18. Pentru că sunt un Pește cu trup de Fecioară.

19. Pentru că simt.

19. Pentru dans.

20. Pentru mare.

21. Pentru nisip.

22. Pentru noniubire.

23. Pentru stânci.

24. Pentru cărți.

25. Pentru poveștile care se zbat în mine.

26. Pentru creativitate.

27. Pentru Viață. Pur și simplu.

28. Pentru că am o casă unde să mă adăpostesc atunci când plouă.

29. Pentru soare și lună.

30. Pentru stele.

31. Pentru lumânările parfumate asortate cu căpșuni și vin roșu.

Mulțumesc! Mă simt binecuvântată!

inspirat de: Visatul în stare de veghe și de Peștii (Pisces) lui Johfra Bosschart

Gemeni

Tags

, , , , , , , ,

G2

(Pictură de Tomasz Alen Kopera)

Aron se întâlni cu fratele său care locuia pe insula Delos. Fratele se afla chiar la începutul unor trepte, în neînceputul urcușului.

Se apropie de el, întrebându-l:

–          Ce faci, nu urci? Încotro, atunci?

Fratele se întoarse către el…chipul său  părea să fie împletit cu cel al unui porc. Ochii, doar ochii  adânci și albaștri erau așa cum îi știa el. Aron își aminti atunci că în Cortul Nopții oamenii poartă măști. Aici, în a patra lume a Nopții, nu există ascundere. În Cortul celei de-a patra lumi oamenii arată cum sunt  cu-adevărat, însă fără a avea încă fața reală. Dacă ai privi aici chipul unui om, ai vedea că sunt mai mulți…că fața sa nu este o imagine constantă ci, un pemanent joc de lumini și umbre, în continuă facere și desfacere…ai vedea că un ochi plânge și altul râde, că o emoție superioară ridică trupul către nori, în timp ce o emoție inferioară, cum este frica sau neîncrederea, îndeasă în noroi anumite părți ale corpului…

În cele din urmă, fratele său se hotărî să urce. Treptele fără forme, scăldate într-o lumină opalină se întindeau înaintea lor.

–          Așteaptă-mă și pe mine, zise Aron.

Odată cu acel așteaptă-mă, în interiorul său se produsese o sciziune…ca și cum se desprinsese pentru a doua oară de el însuși…prima oara fusese atunci când își dădu seama că se află în Cortul Nopții celei de-a patra…acum se putea privi pe sine mergând liniștit alături de fratele său, cu un toiag în mână…ce o fi cu toiagul acesta? se întreba el, neaducându-și aminte de ziua în care îl primise. Trupul său, destul de firav pentru cel al unui bărbat, era îmbrăcat în straie simple, de culoare albastră și albă. Totuși, pe umeri îi atârna o pelerină maro, dintr-un material aspru care îi provoca dureri de spate și care atârna greu de umerii săi…pelerina  striga într-una amenințând, disprețuind totul în jur, într-o eternă nemulțumire și lipsă de uimire. Pelerina grea și aspră se prelungea ca o povară pe piciorul drept, curgând în pământ. Pe măsura ce înainta tăcut lângă fratele său Delar, chemați în mod misterios de o voce ce îi veghea deasupra capetelor,  Aron observă că pelerina căpăta tot mai pregnant formă umanoidă, adunându-se, la început în el însuși, printre nuanțele de alb și albastru, pentru ca apoi să meargă asemenea unei umbre adormite, în veșnică ceartă cu întregul, lipit de el însuși. Același lucru se întâmpla și cu fratele său.

Gemini

(Pictură de Tomasz Alen Kopera)

Omul-lumină mergea lângă Omul-umbră. Astfel, fiecare înainta la pas cu propria umbră. Pe măsură ce urcau treptele, umbra se deprinse în întregime de lumină….Oamenii-lumină își continuau drumul,  umbrele lor fiind aruncate într-o groapă săpată sub pământ ce semăna cu un mormânt. În acea groapă, Oamenii-umbră erau incinerați. Fumul se ridica de sub pământ pănă la Cerurile Superioare. 17. 24. 18.

Zbor, călătorii…

Tags

, , , , , , ,

le reve d'un shamanŞamanii învaţă călătoria de dincolo de moarte, prin intermediul Zborului Spiritului. Ei cred că este important să înveţi calea către nemărginire acum, cât încă mai avem un trup la care să ne întoarcem. Ei efectuează ritualuri în care mor în mod simbolic şi călătoresc în lumea de dincolo de moarte, unde primesc daruri vindecătoare, încărcate cu putere. Practicând Zborul Spiritului (în vest este numit experienţă în afara corpului) şi meditaţia, vraciul învaţă harta vieţii de dincolo. De partea cealaltă a vieţii, ei descoperă doar viaţă. Călătoria dincolo de moarte a devenit un simbol arhetipal al transformării şi se găseşte în fiecare cultură din lume. Această călătorie într-o realitate Divină este ilustrată de Hristos, care şi-a
petrecut trei zile printre morţi, înainte de a reapărea pe Pământ.
Tradiţiile orale are indigenilor abundă în poveşti care descriu provocările cărora le face faţă cel pornit în călătoria către Lumină.
Aceste teste conţin întâlniri cu figuri demonice, monştri cu mai multe capele, vârcolaci, fantome şi năluci – pe scurt, toate personajele din-tr-un coşmar îngrozitor. Mitologia ne furnizează nu doar descrieri detaliate ale acestor întâlniri, dar şi strategii folosite pentru a le rezolva. Dacă studiaţi poveştile cu atenţie, veţi descoperi că eroul obţine succesul schimbându-şi conştienta şi nu prin
bătălie. Atunci când Hercule s-a întâlnit cu Hidra, şarpele cu mai multe capete, a descoperit că, de fiecare dată când tăia un cap, răsăreau alte două. Un şaman din Amazon mi-a povestit despre
întâlnirea sa cu o anaconda gigantică, în timpul unui Zbor al Spiritului. Oricât de repede fugea, şarpele continua să câştige teren. în cele din urmă, a ajuns în faţa lui şi şi-a deschis gura ca o cavernă.
Şamanul a văzut cerul gurii animalului şi a fost convins că acesta îl va devora. în acest moment, tremurând de frică, a sărit în gâtul anacondei şi a fost înghiţit de marele animal. Corpul lui a fost strâns, până când toate oasele i s-au frânt. Apoi a descoperit că era capabil să vadă prin ochii şarpelui şi să simtă textura pământului de sub burta animalului. Şi-a încheiat călătoria sub forma uriaşului şarpe, iar acum animalul îl ghidează, ori de câte ori porneşte în Zborul Spiritului.
Fiecare religie are o lucrare ce descrie călătoria dincolo de moarte, însoţită de instrucţiuni despre felul în care poţi obţine eliberarea şi detalii despre ce anume vei găsi, când vei ajunge acolo. Cele mai cunoscute sunt scrierile din Cartea Tibetană a Morţilor, care, asemenea omoloagei sale egiptene, este preţuită nu doar pentru descrierea detaliată a lumii Spiritului, ci şi pentru că revelează
secretul vieţii. Hărţile sunt folositoare în moarte, dar ne ajută mai mult să înţelegem misterul de a fi vii. Odată ce înţelegem continuitatea vieţii prin eternitate, obţinem eliberarea. Moartea încetează să ne bântuie şi descoperim un Eu care sălăşluieşte în nemărginire.

(Alberto Villoldo- Șaman, vindecător, înțelept, cap. Moartea simbolică)

Desen: Raluca Bădoi- Visul unui șaman

Un mic exercițiu

Tags

, , , , , , ,

Silent night, holy night

All is calm, all is bright

la lumiere

Crăciunul este pentru mine un portal, dincolo de timp și spațiu, care deschide ușa către un timp magic, un timp al miracolelor și al păcii.

Cât de departe sunteți dispuși să mergeți pentru a-l primi pe Spiritul Păcii în inima voastră?

Vă propun un mic exercițiu: găsiți, în această perioadă un loc liniștit, un loc care vă permite să visați, să vă așezați în inima voastră. Odată ce ați pășit în timpul magiei și al miracolelor, imaginați-vă cum ar fi lumea fără frică. Imaginați-vă, gândiți-vă, pictați, scrieți sau pur și simplu puneți această intenție cerului, universului. Creați o punte către o lume magică pentru 2014. 5 minute este de ajuns. Când mai multe vise se întâlnesc, ele formează o realitate.

silentnight

 

Sărbătoarea nașterii lui Hristos este și sărbătoarea întregii naturi care germinează, reînnoindu-se, dar și sărbătoarea nașterii copilului interior. Să rămânem copii, să ne îngrijim de noi și de ceilalți, de acestă planetă. Să fim UN singur OM!

happychristmas

Crăciun liber și fericit!

Camera Neliniștilor

Tags

, , , , , , ,

Sunt momente în care văd printre mrejele iluziei. Percep scenariul pe care l-am creat eu însămi pentru mine, despre mine, despre lume, împărțind Totul prin prisma polarității: subiect-obiect,interior-exterior, masculin-feminin. O Voce mi-a șoptit că am încălcat Legea Polarității, că nu știu să-mi respect opusul. În acea noapte, mărturisesc că nu am înțeles. M-am tot întrebat ce înseamnă să-mi respect opusul: în calitate de lumină, este necesar să-mi respect întunericul, în calitate de feminin, să respect masculinul. Însă, rememorând în Camera Neliniștilor scenariile trecute, nu mă vedeam decât în paradigma victimei agresată de opus. Opusul meu este Omulreptilă, Omulplasă, târându-se pe pământ, apucându-mă violent de picioare. Aveam tendința să-l resping…mai mult o reacție pe care nu o puteam controla…forma sa de reptilă îmi provoca frică și neliniște.

Omulreptila

(Fotografie preluată de pe pagina FB Sebastian Art)

Într-o noapte, m-am uitat în ochii lui: mi s-a părut o ființă înapoiată, aproape retardată. L-am rugat să plece, că nu mă interesează acest dialog. I-am spus că Vocea lui, că lamentările sale se suprapun peste Vocea mea și că mă deranjează. Pentru mine, sunetul lui nu este muzică. Dar Omulreptilă nu știa să vorbească, nici să gândească. Nu avea nimic propriu. Omulreptilă nu mă avea decât pe mine. Era o reflecție a luminii.

La început mi s-a părut uriaș. Acum, îmi pare minuscul. Fiind o reflecție a luminii, probabil că se reintegrează treptat în lumină, schimbându-și, astfel, forma. Cea mai mare frică a Omuluireptilă este moartea. Se teme cumplit de nonexistență, de nonindividualitate. Nu poate concepe nici că este mai mult decât sine, nici că este dincolo de sine, nici că este mai puțin decât sine, nici că nu este un sine. În mintea sa frenetică generează concepte, teorii, suprateorii, emoții pătrate, cu dinți, coduri infomaționale: FRICĂ. tăcere. FURIE. tăcere. NEPUTINȚĂ. tăcere. FINIT. PLÂNSURI. RUGĂCIUNI.

În Camera Neliniștilor este întotdeauna noapte. Cu toate acestea, aici mi se dau trepte, cărți, foi și instrumente de scris. Uneori primesc scrisori. În Camera Neliniștilor îmi scriu povestea, modific capitole, rescriu cuprinsul. În Carte nu există început și sfârșit. Dacă ar fi un început, acesta ar trimite la un neînceput, iar dacă ar fi un sfârșit, acesta s-ar răsfira în Imemorial. În Carte există Pasaje de la un capitol la altul. Nu pot scrie decât situându-mă în pasaj, decât urmărind golul dintre cuvinte și propriile gânduri, ceea ce este teribil de greu, dat fiind că suntem în Camera Neliniștilor.

Omulreptilă nu știe să iubească. Însă, privindu-l cum se târăște pe pământ agresându-mă, învăț să iubesc. Solzii săi azurii, acoperindu-i pielea, în lumea mea sunt aripi, la fel cum neștiința sa sunt ochii mei. Arareori, trupul său reptilian se metamorfozează în barcă; cu ea trec Apele.

Barca

(Fotografie preluată de pe pagina FB Sebastian Art)

Creasta sa hidoasă, privită dintr-un anumit unghi al camerei este oglindă. În această oglindă sunt mereu alta; am multe chipuri, nenumărate vieți în trecut, în prezent și în viitor. Uneori sunt toți ceilalți; ceilalți de care adesea mă tem devin propriile gânduri și emoții.

Oglinda

(Fotografie by Francesca Woodman)

Dincolo de spațiul-timp, în golul muzical, sunt o amintire. Amintirea a ceva ce nu știu încă. Amintirea a ceea ce nu-mi amintesc. Atunci simt că mă visează Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-L pot nicicum explica; niciodată demonstra. Visul Său mi-l pot doar neaminti, atunci când scriu în Carte. De ce Cartea se află în Camera Neliniștilor, din nou, nu-mi pot explica.

Uitându-mă la tot acest scenariu, aflu că Omulreptilă a fost învățat de Oameniipământ să se teamă. Oameniipământ sunt o specie tare ciudată. Ei își construiesc singuri capcane: se învață pe ei înșiși să fie prizonieri în propria realitate. Scenariul lor preferat este eliberarea; ei realizează neîncetat practici pentru a se elibera de propria minte, pentru a se goli de ei înșiși, de acești Oamenireptilă.

OameniiPământ își așteaptă Oameniivis. Mereu în așteptare, cu mâinile împreunate, cu ochii adânciți în țărână. Se percep ca gânduripraf, gândurinisip, gândurifrunze. Oameniipământ se simt muritori. Muritul este scenariul lor. De aceea, Oameniireptilă îi pot manipula foarte ușor. Oamenilorpământ le este aproape imposibil să se elibereze de dublul lor reptilă. Ei acționează și uită să fie. Perpetuează scenariul facerii și nu ce pel al ființei. Nu știu că sunt deja liberi de orice scenariu. Eliberarea există deja.

Deja. Acolo. Aici. Pretutindeni. Niciunde. Conceptele se aștern în diferite forme pe paginile Cărții. Linie. Punct. Pătrat. Formă haotică. Aripi. În golul acela, de neînțeles pentru Oameniipământ, dincolo de spațialitate și temporalitate, dincolo de categorii și de scheme, cuvintele sunt culori și sunete.

Omulpamant

(Fotografie by Mehmet Turgut)

Pentru a afla de ce Oameniipământ au proiectat scenariul Oameniloreptilă e nevoie de multă răbdare, pentru a privi un scenariu și mai lung, dincolo de concepte, prin puntea Oamenilorvis. Oameniivis nu au formă specifică. La Oameniivis nu puteți ajunge prin gândire, prin scheme conceptuale și facultăți de judecare. Oameniivis aruncă sfori Oamenilorpământ pentru ca aceștia să urce. Am putea spune că formele lor preferate sunt podurile, porțile, treptele, ușile…dar pot fi și pietre, cărți, Oameniaer sau Oameniapă.

Oameniivis apelează deseori la simboluri pentru a se face înțeleși.

De neînțeles.

Faptul că voi toți sunteți acum în conștiința mea, faptul că scriu în Camera Neliniștilor se datorează Omuluivis.

100_1300(Fotografie by Raluca Bădoi)

Fragmente din Cartea Nisipurilor. Manuscris care sper să vadă curând lumina tiparului, momentan în laboratorul înaripat al inspirației, în stare nefinalizată.